ISU: Exercițiu tactic

EXERCIȚIU EXCOM SEVESO 2019 Bistrița                                                                  

Gestionarea unei situații de urgență produsă la un operator economic cu implicare de substanțe chimice periculoase – SEVESO

Condus de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud, exercițiul județean EXCOM SEVESO 2019 Bistrița s-a desfășurat astăzi, 28 noiembrie 2019, în municipiul Bistrița, la un operator economic – producător de baterii auto şi a avut ca scop testarea modului de acțiune al componentelor Sistemului Naţional de Management în Situaţii de Urgenţă pentru gestionarea unei situații de urgență generată de o explozie a unor acumulări de gaz metan în apropierea zonei unde sunt vehiculate și depozitate substanțe periculoase.

Exercițiul s-a desfăşurat pe baza unui scenariu fictiv şi a avut drept scop antrenarea şi testarea personalului de la locul de muncă ce asigura prima intervenție (Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al operatorului), structurilor de decizie, de conducere şi de coordonare a acţiunilor şi activităţilor specifice managementului unei situaţii de urgenţă, precum și echipajelor specializate în misiuni de salvare/evacuare, decontaminare şi acordarea primului ajutor medical de urgenţă persoanelor afectate de situaţia de urgenţă produsă.

Personalul specializat și-a desfășurat activitatea sub conducerea Centrului operativ de coordonare şi conducere a intervenţiei constituit la nivel județean (CJCCI BN), organizat la locul interveniției, care s-a concentrat pe antrenarea structurilor de conducere şi răspuns în cazul evenimentui simulat la obiectivul de tip SEVESO.

Partenerii noștri instituționali, Instituţia Prefectului Bistrița – Năsăud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș cu echipajul care încadrează autospeciala CBRN, S.C. Aquabis S.A. Bistrița, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistrița – Năsăud, Direcția de Sănătate Publică Bistrița – Năsăud, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistrița – Năsăud, U.P.U. – S.M.U.R.D.  Bistrița – Năsăud, Agenția de Protecție a Mediului Bistrița – Năsăud și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud au contribuit activ, în funcție de competențele legale, la gestionarea situației operative din teren. 

Trebuie subliniată deschiderea și disponibilitatea producătorului de baterii care, prin politicile implementate în ultimii 30 de ani, și-a concentrat eforturile pentru reducerea la minim a gradului de risc  privind poluarea mediului si pentru a da incredere populatiei, ca emisiile rezultate in procesele de productie, sunt mentinute sub control si se incadreaza sub limitele legale.

Asigurăm opinia publică de necesitatea organizării și desfășurării acestor exerciții de amploare cu mijloace și forțe în teren, în vederea integrării resurselor umane și tehnico – materiale în mecanismul național de intervenție și pe această cale informăm cetățenii județului Bistrița – Năsăud că acoperirea nevoilor operative pe timpul desfășurării exercițiului nu a fost afectată în niciun fel, misiunile pentru gestionarea situațiilor de urgență desfășurându-se în condiții normale. 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE