ISU: Măsuri de prevenire

Aveți cinci minute să discutăm despre siguranța dumneavoastră ?

În ultima perioadă, odată cu scăderea temperaturii, incendii izbuncite în gospodăriile din județul  Bistrița – Năsăud sunt anunțate zilnic, în toate colțurile zonei de resposabilitate a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud.

Fie că vorbim de zone rurale sau urbane din județ, incendiile provocate de cauze specifice acestei perioade – coșuri de fum necurățate, improvizații la instalațiile electrice și la sistemele de încălzire, indiferent de combustibilul folosit, afumători neprotejate față de materiale ce se pot aprinde ușor, pot fi EVITATE!

Efective de pompieri militari bistrițeni străbat județul în lung și în lat, sprijiniți de pompierii voluntari din fiecare comunitate și de localnici, depotrivă, și luptă zilnic pentru protejarea comunității de incendii. Mulțumim pe această cale tuturor celor care nu rămân pasivi în momentele de cumpănă prin care trec unii membri ai comunității din care fac parte.

Iarna și-a intrat în drepturi de o perioadă bună și dacă nu au fost luate măsurile de prevenire până acum, măcar în al 12-lea ceas trebuie, în mod obligatoriu, ținut cont de:

  • Coșurile de fum să fie curătațe de către personal specializat, utilizate fără fisuri sau improvizații, protejate față de materiale care se pot aprinde ușor (combustibile)!
  • Folosirea aparatelor electrocasnice fără improvizații la conductorii electrici sau la aparatele în sine, precum și renunțarea la improvizațiile la instalațiile electrice care sunt utilizate atât în interiorul locuințelor, cât și la nivelul anexelor sau în exteriorul construcțiilor!
  • Folosirea sobelor cu sau fără acumulare de căldură în siguranță, fără improvizații, protejate de materiale ce se pot aprinde ușor, fără expunerea materialelor textile pe aceastea, situații ce pot duce în timp la aprinderea celor din urmă!
  • Afumătorile folosite frecvent, în mod tradițional, trebuie amplasate la distanță de siguranță față de locuințe, supravegheate în permanență și utilizate la capacitatea prevăzută, fără suprasolicitare! În niciun caz, afumătorile nu se amplasează în podurile caselor!
  • Copiii trebuie supravegheați în permanență, sunt cel mai de preț dar, iar de siguranța acestora suntem răspunzători în orice moment al zilei!

Considerăm că odată ce aceste măsuri sunt respectate putem să ne concentrăm asupra părților frumoase ale iernii, în cămine care oferă siguranță celor le ocupă!

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”