Măsuri CJSU Bistrița-Năsăud

În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală.

Astfel, în baza Ordinului comun Nr. 5487/1494/2020 – al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății – privind organizarea activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și avizelor primite până în acest moment de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud pentru hotărârile consiliilor de administrație ale școlilor, s-au actualizat scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud.

Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea C.J.S.U. Bistrița-Năsăud Nr. 34/05.10.2020 prin care se va aplica scenariul 3 (roșu) pentru Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, clasa a VIII-a B.

De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe în sistem on-line, s-a hotărât implementarea unor măsuri suplimentare pentru combaterea noului Coronavirus în Cetate, unitate administrativ-teritorială unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori. Aceste măsuri au fost aprobate prin Hotărârea C.J.S.U. Bistrița-Năsăud nr. 35/06.10.2020,

________
Atât Hotărârea 34, cât și Hotărârea 35, intră în vigoare începând cu data de 7 octombrie a.c.