Noul Ford Puma

Ford lansează astăzi la Craiova producția noului Puma, primul vehicul hibrid construit în România

  • Primele mașini Ford Puma ies azi de pe linia de producție a uzinei Ford din Craiova
  • Ford Puma cu propulsor hibrid de 48 de volți este primul vehicul hibrid produs vreodată în România
  • Pentru lansarea acestui nou model Ford a investit aproximativ 200 de milioane de euro la Craiova și se află în curs de a angaja 1700 de oameni
  • Uzina Ford de la Craiova va începe să lucreze în trei schimburi, în secția de Operațiuni Vehicule
  • Inovatorul Ford Puma, cu cel mai mare spațiu de încărcare din segment, este unul dintre cele opt noi modele electrificate ce vor fi lansate de Ford în acest an și unul dintre cele 17 modele ce vor fi lansate până în 2024

Ford marchează astăzi începutul producției de serie a noului Ford Puma la uzina de ultimă generație din Craiova, pentru a răspunde cererii clienților din segmentul cu cea mai rapidă creștere din industria auto.

Oferit cu tehnologia avansată de propulsie electrică EcoBoost Hybrid de 48 de volți, noul crossover compact inspirat din gama SUV-urilor este primul vehicul hibrid fabricat în România.

Ford Puma a fost dezvăluit la sfârșitul lunii iunie a acestui an și se alătură gamei extinse de SUV-uri și de crossovere Ford din Europa, inclusiv Fiesta Active, Focus Active, EcoSport, Kuga, Edge și noul Explorer Plug-In Hybrid.

„Noua Puma reprezintă următorul capitol din filosofia de design a Ford centrată pe om, care va consolida marca Ford în Europa în ceea ce privește calitatea, multitudinea de tehnologii  și plăcerea de a conduce”, a declarat Stuart Rowley, Președintele Ford Europa, aflat astăzi la fabrica de la Craiova. „Nu am nicio îndoială că Puma va avea un succes uriaș în toată Europa”.

Pentru a susține producția noului model Puma, Ford a demarat încă de anul trecut un amplu proces de angajare a aproximativ 1.700 de oameni și a investit aproximativ 200 de milioane de euro în uzina sa din Craiova. Ford Puma oferă nu numai eficiență la nivelul consumului de carburant prin propulsorul mild-hybrid *, dar și cel mai bun spațiu de încărcare din segment. Investiția totală a Ford la Craiova se ridică la aproximativ 1,5 miliarde euro de la preluarea uzinei în 2008.

Ian Pearson, Președintele Ford România a declarat: „Sunt onorat și mândru că împreună cu echipa noastră din Craiova suntem parte a acestui nou și deosebit capitol reprezentat de lansarea producției noului Puma. Este o mare realizare pentru noi să producem aici, la Craiova, nu numai cel mai avansat vehicul din punct de vedere tehnologic fabricat vreodată în România, ci și primul cu tehnologie hibridă integrată. Aș dori să mulțumesc tuturor angajaților noștri pentru toată munca lor și pentru tot ceea ce fac zi de zi pentru compania noastră”.

Pe lângă tehnologia sofisticată de motorizare mild-hybrid, carismaticul Ford Puma oferă versatilitatea unui spațiu de încărcare de 456 litri, inclusiv inovatorul Ford MegaBox. Totodată noul model produs la Craiova vine cu tehnologii ce conferă încredere, printre care Tempomatul Adaptiv cu Oprire-Pornire (Adaptive Cruise Control with Start & Stop), Sistemul de recunoaștere a indicatoarelor rutiere (Speed Sign Recognition) și Sistemul de centrare pe mijlocul benzii (Lane Centring). Nu în ultimul rând, noul Ford Puma prezintă caracteristici de confort premium, cum ar fi scaunele cu masaj lombar, primele de acest fel din segment.

Printre variantele distinctive se numără sportivul Puma ST-Line inspirat din gama Ford Performance și eleganta variantă Puma Titanium X  – prezentată pentru prima dată luna trecută la Salonul Auto de la Frankfurt, Germania.

Ford România are în prezent aproximativ 6.000 de angajați care, pentru prima dată de la preluarea uzinei din Craiova in 2008, vor fabrica în paralel două vehicule. În plus, volumele  anticipate de producție pentru modelele EcoSport și Puma, fac ca Fabrica de Asamblare Vehicule să lucreze pentru în trei schimburi. Fabrica de Motoare de la Craiova continuă să lucreze în trei și patru schimburi, producând mult-premiatul motor Ford de 1.0 litri EcoBoost, în variantele 95 CP, 125 CP, 125 CP mHEV și 155 CP mHEV.

Noul Ford Puma este unul dintre cele 17 vehicule electrificate pe care Ford le va lansa în Europa până în 2024, din care 8 vor fi lansate în anul 2019. La începutul acestui an, Ford a anunțat că fiecare nou autoturism pe care îl va lansa va include o opțiune electrificată – mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid sau full-electric – oferind una dintre cele mai cuprinzătoare game de opțiuni electrificate pentru clienții europeni. Ford se așteaptă ca motoarele electrice să reprezinte mai mult de jumătate din vânzările de autoturisme ale companiei până la sfârșitul anului 2022.

În prezent, mai mult de unul din cinci vehicule Ford vândute în Europa este SUV, iar vânzările au crescut cu peste 19% în 2018. Noul Puma va fi disponibil spre vânzare la sfârșitul acestui an și va fi comercializat pe toate piețele europene Ford.

*Consumul declarat energie/combustibil, emisii CO2 şi autonomia electrică sunt măsurate în conformitate cu cerinţele tehnice şi specificaţiile Regulamentelor europene (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 692/2008 cu amendamentele subsecvente. Consumul de combustibil şi emisiile de CO2 sunt specificate pentru o versiune, nu pentru toate versiunile unui model. Procedura standard de testare aplicată permite compararea între două tipuri diferite de vehicule şi diferiţi producători. Suplimentar faţă de eficienţa consumului de combustibil al unei maşini, manevrabilitatea şi alţi factori care nu sunt de natură tehnică joacă un rol în determinarea consumului de combustibil/energie, emisiilor de CO2 şi autonomiei electrice. CO2 este principalul gaz cu efect de seră responsabil pentru încălzirea globală.

Pentru informaţii cu privire la ofertele de preţ a  intregii game Ford, vă aşteptăm la showroom-ul CENTRAL MOTORS, din Bistriţa, cartier Viisoara, Nr.301A, sau ne puteţi contacta la numărul de telefon 0754333013.