Nu violenței domestice

„Spune NU violenței domestice”

În calitate de președintă a Comisiei pentru egalitatea de șanse din Camera Deputaților am demarat și în acest an o Campanie de informare și conștientizare, sub genericul „Spune NU violenței domestice”.

În cadrul acestei campanii, astăzi, de Ziua internațională de prevenire și combatere a violenței domestice, începând cu orele 11:00, se vor derula acțiunile evenimentului public online „Prevenirea și combaterea violenței domestice – noi provocări în pandemie, organizat împreună cu Camera Deputaților a Parlamentului României.

După cuvântul de deschidere, vor răspunde autoritățile cu privire la măsurile adoptate în sprijinul victimelor violenței în timpul pandemiei. Intervenții pe această temă vor susține Ramona Strugariu – europarlamentar al Grupului Renew Europe, Luminița Popescu – Secretar de stat, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse, Anamaria Boghean – reprezentant al Ambasadei Republicii Franceze, Excelența sa Andrew Noble – Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Vor mai susține de asemenea alocuțiuni pe teme legate de nevoile și solicitările victimelor violenței reprezentantul Romanian Women’s Lobby (Laura Albu), reprezentantul Coaliţia pentru Egalitate de Gen (Filia, CPE, E-Romnya, ANAIS), reprezentantul A.L.E.G (Eniko Gall), reprezentantul Asociației Necuvinte (Simona Voicescu) și reprezentantul Tineri pentru tineri (Adina Manea).

În acest context, am depus în Parlament o modificare legislativă, susținută ieri în cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților, care vine să mai facă încă un pas pentru protecția victimelor violenței domestice. Accesul pentru victime la o masă caldă, debirocratizarea eliberării ordinului de protecție, efectuarea unei evaluări psihologice gratuite pentru agresorii sexuali, pentru ca aceștia apoi să aibă acces la o consiliere psihologică adaptată, sunt câteva din prevederile acestui proiect legislativ.

Violența asupra femeilor și copiilor noștri, inclusiv traficul de minori, sunt probleme de sănătate și siguranță publică, ce își au rădăcinile în lipsa serviciilor de educație echitabilă de calitate și, evident, în nivelul de sărăcie accentuat de  lipsa investițiilor publice.

În calitate de președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, solicit de asemenea autorităților locale responsabile, Consiliului local Bistrița, Direcției Generale penrtu Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud ca, pe lângă aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie, să aibă ca prioritate inclusiv prevenirea și combaterea violenței domestice.

Obiectivele instituțiilor abilitate în domeniu trebuie să fie și acelea de a impune la nivelul societății românești un nivel de toleranță zero la violența împotriva femeilor, de prioritizare a egalității de șanse și de tratament în toate politicile publice locale, precum și de susținere a educației pentru sănătate și drepturi reproductive.

Violența împotriva femeilor și tinerelor este o problemă globală și reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, care s-a agravat și mai mult în timpul crizei generate de COVID-19.

Prof. Cristina Iurișniți,

Deputat USR în Parlamentul României

membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați