BJBN: Cărți la Parva

Cărți, muzică și natură cu bibliobuzul la Parva Agropensiunea Ana din Parva a fost locul magic de la poalele Munților Rodnei în care bibliobuzul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a poposit marți, 7 septembrie, pentru a duce cărți elevilor din această localitate. Invitația pentru această vizită a fost făcută de primarul comunei Parva, d-l Ioan … Citește mai mult

Buletin de presă IPJ

Peste 30 de metri cubi de material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 3500 de lei, confiscat de polițiști și silvicultori Având în vedere necesitatea prevenirii și combaterii delictelor silvice în județul Bistrița-Năsăud, Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai secțiilor de poliție rurală și în colaborare cu specialiști … Citește mai mult

IPJ: Testimonial

ÎNVAȚĂ SĂ IEI DECIZII CORECTE! În spatele tuturor dosarelor penale întocmite de polițiști sunt poveștile de viață ale unor persoane care trec prin experiențe extrem de neplăcute. În spatele oricărui accident rutier, pe lângă persoanele implicate direct, mai sunt și victimele colaterale: mamă, copil, frate, ori prieteni ai celor implicați. Pentru aceștia, povestea poate fi … Citește mai mult

BJBN: Generația tânără

Despre arhitectura generației tinere, cu Clara-Romana Pop Luni, 6 septembrie 2021, începând cu ora 17.00, Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a găzduit întâlnirea cu Clara-Romana Pop, studentă la arhitectură la University of Westminster, UK. Ea a răspuns invitației care i-a fost adresată de Interact Club Bistrița-Nosa și Rotary Club Bistrița Nosa, … Citește mai mult

IPJ: Buletin de presă

Acțiuni pentru verificarea transportului, pe drumurile naționale 17 și 15 Ieri, 6 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și ai Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor la nivelul … Citește mai mult

Eveniment la Muzeu

Un eveniment se întâmplă în oraşul tău, într-o seară de toamnă, la un muzeu. Te invităm să descoperi totul la Muzeul Bistriţa. Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează în 8 septembrie, ora 20.00 evenimentul cultural-artistic “Răpirea din Serai în viziunea lui Eugen Raportoru. Comunităţi şi microistorii”. Acţinea este realizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Oraşului … Citește mai mult

Buletin de presă IPJ

Peste 50 de metri cubi de material lemnos fără documente legale, în valoare de aproape 6000 de lei, confiscat de polițiști și silvicultori Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai secțiilor de poliție rurală și în colaborare cu lucrători din cadrul ocoalelor silvice au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor … Citește mai mult

Bursă locuri de muncă

Minibursă a locurilor de muncă, 17 septembrie 2021 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud va organiza în data de 17 septembrie 2021, începând cu ora 11.00, Minibursa Locurilor de Muncă. Minibursa Locurilor de Muncă este organizată de către AJOFM Bistriţa – Năsăud la solicitarea unor agenţi economici din judeţ pentru meserii … Citește mai mult

Bibliobuzul la Parva

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Primăria Comunei Parva și Școala Gimnazială „Vasile Scurtu” Parva organizează marți, 7 septembrie 2021, ora 11:00, la Biblioteca Comunală Parva, manifestarea culturală:  „Întâlnirile Bibliobuzului la Parva”, cu elevi, profesori și părinți, care va cuprinde următoarele momente: · La povești cu cărțile pe masă; · Poezii rostite, poezii cântate; · Donație … Citește mai mult

IPBN: Cazuri Covid-19

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD COMUNICAT DE PRESĂ 02.09.2021 02 SEPTEMBRIE 2021: La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu CoVid-19: • 12377 cazuri confirmate de CoVid-19; • 287 cazuri active (56 persoane izolate în spital, 231 izolate la domiciliu); • 634 decese înregistrate în Corona-Forms; • 724 … Citește mai mult