PMB: Începerea noului an școlar

În contextul pregătirilor pe care le presupune începutul anului școlar 2020 – 2021, Primăria municipiului Bistrița a făcut demersurile necesare pentru ca procesul de învățământ să se desfășoare în cele mai bune condiții. De asemenea au fost luate măsurile impuse de Starea de Alertă în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului Covid 19, astfel încât, la această dată putem spune că am făcut toate pregătirile pentru începerea noului an școlar cu prezența fizică a elevilor în sălile de curs.

În cea de-a două jumătate a lunii august am avut discuții separate cu toți conducătorii școlilor și grădinițelor din Bistrița, discuții în urma cărora am preluat solicitările unităților de învățământ în ceea ce privește achiziția materialelor necesare începerii noului an școlar – în principal mobilier și materiale de igienă.

Am făcut alocările bugetare necesare, am comandat și primit aceste materiale iar în zilele care urmează ele vor fi repartizate școlilor în conformitate cu solicitările făcute.

Referitor la depunerea de proiecte cu finanțare nerambursabilă menite să sprijine buna desfășurare a procesul de învățământ, din păcate Guvernul României a lansat cu mare întârziere Ghidului Solicitantului iar proiectele vor putea fi depuse abia din data de 5 octombrie 2020. Municipalitatea are în pregătire documentația necesară pentru achiziționarea de elemente protecție și IT astfel încât să putem depune proiectele spre finanțare în data de 5 octombrie 2020.

Îi asigur pe toți cetățenii Municipiului Bistrița că vom face tot ceea ce este necesar pentru a asigura condiții optime pentru copiii noștri în școli și grădinițe și în acest an școlar și că avem capacitate de a ne adapta la situația nouă generată de măsurile impuse în vederea prevenirii răspândirii bolilor.

Primarul municipiului Bistriţa

Ovidiu Teodor Creţu