POSB: Vizită ADR

Experții ADR, însoțiți de directorul general Marcel-Ioan Boloș în vizită la Sângeorz-Băi

Marcel-Ioan Boloș, împreună cu o echipă din cadrul ADR Nord-Vest e efectuat ieri, 16.03.2021, o vizită în orașul Sângeorz-Băi, unde s-a discutat pe baza proiectelor depuse de către administrația locală în perioada de programare 2016-2020, o parte din ele deja recepționate, o parte în execuție, iar altele în curs de implementare, dar și despre proiectele propuse de către primarul Traian Ogâgău, alături de echipa din primăria Sângeorz-Băi, pentru perioada de programare următoare și anume 2021-2027.

S-au efectuat vizite pe șantierele în lucru de pe raza orașului Sângeorz-Băi, unde s-au observat schimbări majore în urma implementării proiectelor, de care dl Boloș a rămas plăcut uimit și încântat. Printre multitudinea de proiecte propuse a fi realizate în viitorul apropiat în Sângeorz-Băi, primarul Traian Ogâgău a menționat și un Parc Industrial pentru actualii și viitorii investitori din zonă, dar cel mai important acesta are în vedere construirea unui spital care va deservi toată Valea Someșului.

Nu este o noutate faptul că orașul Sângeorz-Băi începe să renască prin implementarea de proiecte și atragerea de fonduri, așa că primarul Traian Ogâgău face și va face tot ce-i stă în putință să pună în valoare apele minerale de care dispune stațiunea, însistând spre dezvoltarea turismul și agroturismul, cu ajutorul potențialului imens pe care îl are această zonă.

PRIMĂRIA ORAŞULUI SÂNGEORZ-BĂI