PSB: Vaccinare și târg

VACCINARE, PLIMBARE, DEGUSTARE

La Sângeorz-Băi va avea loc în weekend prima ediţie a Târgului Lapcelui’ Ge’ Oi de pe Valea Someşului Mare, în cadrul căruia va avea loc şi o campanie de vaccinare Drive-Thru, coordonată de dl doctor Grigore Ştefan.

Pentru ca normalitatea să se instaleze cât mai curând în viaţa noastră avem datoria să contribuim la binele nostru şi al celor din jur, aşa că sunt aşteptaţi toţi sângeorzenii, dar şi someşenii în parcul staţiunii Sângeorz-Băi, duminică în intervalul 08:00-20:00, pentru a primi o doză unică de vaccin Johnson&Johnson, nemaifiind nevoie de efectuarea rapelului. Pe lângă vaccinareaDrive-Thru există posibilitatea de vaccinare şi a celor care nu vor veni cu maşinile, iar totul va fi organizat ca la carte, astfel încât lucrurile să decurgă într-un mod sigur şi plăcut, mai ales că va avea loc şi un târg, care va găzdui gospodari de pe Valea Someşului Mare, împreună cu produse locale din lapte de oaie şi nu numai, dar şi activităţi destinate copiilor.

Primarul oraşului Sângeorz-Băi îi invită pe someşeni la imunizare şi plimbare, la vizitarea obiectivelor la care se lucrează în oraş, aer curat, lapce’ ge’ oi şi timp de calitate.

PRIMĂRIA ORAŞULUI SÂNGEORZ-BĂI