Recomandări IPJ

Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere nedorite, în acest sfârșit de săptămână, polițiștii recomandă conducătorilor auto să conducă preventiv

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii

Centura de siguranţă poate salva viaţa!

Centura de siguranţă constituie un factor de primă importanţă în ceea ce priveşte configuraţia dinamicii accidentelor rutiere.

Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie. Ataşaţi-vă centura de siguranţă înainte de plecarea la drum, vă poate salva viaţa în caz de accident!

Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud – Compartimentul Relații Publice