Rugăciune ecumenică

Joi, 11 iunie 2020, începând cu ora 19.40, în Piața Centrală, va avea loc rugăciunea ecumenică, de comemorarea incendiul care a afectat grav Biserica Evanghelică, în urmă cu 12 ani.

Dacă atunci simbolul Bistriței părea distrus iar șansele ca el să redevină ce a fost păreau extrem de mici, iată că astăzi putem spune că cele mai optimiste speranțe de acum 12 ani sunt deja cu mult depășite iar faptul că peste 2 ani se va finaliza reabilitarea completă a acestui monument istoric reprezintă o binemeritată răsplată pentru toți cei care au contribuit la acest efort comun.

Le mulțumesc încă odată în numele cetățenilor Bistriței și îi asigur că implicarea și susținerea lor a fost deosebit de important în acest demers.

Și poate mai important decât faptul că Biserica Evanghelică renaște astăzi este acela că solidaritatea pe care a declanșat-o acest trist eveniment ne face să privim cu încredere spre viitor și să realizăm că astfel de încercări ne pot face mai buni indiferent de ambițiile și pasiunile care, uneori, par a domina viața noastră.

Primarul municipiului Bistriţa

Ovidiu Teodor Creţu