Siguranță de nota 10

EDUCAȚIA TIMPURIE-GARANȚIA SIGURANȚEI DE NOTA 10

Lecția siguranței învățată în mod temeinic de cei mici, dar mai ales punerea în practică a cunoștințelor dobândite în acest mod sunt teme prioritare pentru polițiștii de prevenire.

De cele mai multe ori activitățile interactive desfășurate în contextul orelor de curs cu specific preventiv sunt mai atractive pentru copii dacă sunt însoțite de materiale didactice interesante și ușor de înțeles.

Vineri, 18 octombrie 2019, elevii din ciclul primar ai Liceului Creștin ,,Logos,, Bistrița au fost beneficiarii unor astfel de întâlniri cu polițiștii și au primit din partea lor ghiduri ,,Siguranță de nota 10,,. Cu această ocazie au fost discutate reguli care țin de siguranța lor atunci când parcurg drumul de acasă la școală, despre cum să se comporte pe stradă, dar și la școală sau acasă.

Polițiștii desfășoară activități similare pe toată durata anului școlar , dar mai ales în perioadele specifice programului ”Săptămâna Școala Altfel” deoarece prevenirea delincvenței juvenile, dar mai ales a victimizării minorilor rămâne și pentru acest an cea mai importantă prioritate de prevenire a criminalității asumată de Poliția Română.

Polițiștii consideră că lecțiile preventive  învățate temeinic de la vârste mici reprezintă garanția unei SIGURANȚE DE NOTA 10.