SJUB: Gala Elitelor Medicale

Cel mai mare eveniment medical al anului în România, Gala Elitelor Medicale, şi-a consumat vineri, la Bistriţa, cea de-a VI-a ediţie şi prima de anvergură internaţională, manifestarea din acest an bucurându-se de participarea unor invitaţi din mai multe state europene. Numeroase personalităţi din domeniul medical au contribuit, prin prezenţa şi implicarea în activităţile desfăşurate, la reconfirmarea înaltului nivelul calitativ al unui eveniment de prestigiu, al cărui scop este recunoaşterea publică a meritelor profesioniştilor din domeniul medical care au avut un impact semnificativ în societate.

Gala Elitelor Medicale este cel mai important eveniment cu caracter medical din România, alegerea judeţului Bistriţa-Năsăud ca loc de desfăşurare a celei de-a VI-a ediţii fiind cu adevărat onorantă, deoarece reprezintă şi o recunoaştere a evoluţiei din domeniul sănătăţii publice bistriţene. Evenimentul a avut o componentă ştiinţifică, derulată începând cu ora 09.00, la Muzeul Judeţean, şi una colocvială, găzduită de Centrul Cultural Dacia, începând cu ora 17.00.

Forumul Serviciilor şi Tehnologiilor Medicale, un regal ştiinţific

Cea de-a III-a ediţie a Forumulului Serviciilor şi Tehnologiilor Medicale (FSTM) a debutat, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, la ora 09.00, şi a constat într-un adevărat maraton de conferinţe tematice, susţinute de medici şi cercetători de renume, din ţară şi străinătate. Pe lângă prezentarea de inovaţii din domeniul medical, în cadrul FSTM au avut loc şi demonstraţii tehnologice, alături de mese rotunde în cadrul cărora profesionişti interesaţi de ultimele noutăţi în domeniu au asigurat circulaţia neîngrădită a ideilor, împărtăşindu-şi cunoştinţele şi experienţa.

Cadre universitare şi medicale din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu-Mureş, Braşov, Oradea şi Bistriţa au prezentat subiecte de ultimă oră, în cadrul unor conferinţe ştiinţifice de Gastroenterologie, Medicină Legală, Neurochirurgie, Oncologie, Ortopedie şi Urologie, în timp ce aspecte de interes precum oportunităţile de finanţare şi digitalizarea spitalelor au fost abordate în cadrul conferinţei „Management şi dezvoltare medicală”, de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Institutului Naţional de Sănătate Publică, Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate şi ai Școlii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar.

Gala excelenţei în sănătate

Conferinţele ştiinţifice au fost urmate, începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural Dacia, de Gala Elitelor Medicale, un cadru profesionist de întâlnire între specialişti din sănătate şi domenii conexe cu exponenţi ai mediului de afaceri şi ai administraţiei publice, ediţia de anul acesta fiind onorată de prezenţa a numeroşi medici, farmacişti, asistenţi medicali, reprezentanţi ai mediului universitar, ai sectorului medical privat şi ai asociaţiilor de pacienţi.

Gala Elitelor Medicale a reprezentat, totodată, şi o ocazie de recunoaştere a meritelor specialiştilor care s-au remarcat în domeniul sănătăţii, fiind acordate 26 de premii celor mai valoroase personalităţi din instituţii medicale şi academice, de stat şi private, din România.

S-au acordat premii pe 7 categorii: Premiul pentru excelenţă în medicină, Performanţă şi inovaţie în domeniul medical, Educaţie şi cercetare în domeniul medical, Premiul pentru întreaga activitate medicală, Premiul pentru management şi dezvoltare medicală, Premiul pentru profesionalism în asistenţă medicală, Cea mai bună echipă de urgenţă, Cea mai bună echipă/secţie spitalicească, Cel mai bun medic de familie şi Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală.

Au fost oferite două tipuri de distincţii, după cum urmează:

Trofee Hipocrate

1.Prof.Univ.Dr. Alexandru Rafila – Premiul pentru viziune şi strategii în sănătate

2.Prof.Univ.Dr. Leonard Azamfirei – Premiul pentru management şi dezvoltare medicală

3.Prof.Univ.Dr. Horaţiu Suciu – Premiul pentru performanţă şi inovaţie în domeniul medical

4.Prof.Univ.Dr. Ovidiu Cotoi – Premiul pentru management şi dezvoltare medicală

5.Prof.Univ.Dr. Ștefan Florian – Premiul pentru excelenţă în medicină

6.Prof.Univ.Dr. Dafin Mureşanu – Premiul pentru excelenţă în medicină

7.Prof.Univ.Dr. Nadim Al Hajjar – Premiul pentru performanţă şi inovaţie în domeniul medical

8.Conf.Univ.Dr. Dana Stănculeanu – Premiul pentru întreaga activitate medicală

9.Prof.Univ.Dr. Daniel Mureşan – Premiul pentru performanţă în medicină

10.Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa – Premiul pentru înaltă performanţă în managementul sănătăţii

Trofee cristal

1.Prof.Univ.Dr. Adrian Hotineanu – Premiul pentru inovaţie şi progres în medicină

2.Șef Lucrări Dr. Vlad Predescu – Premiul pentru performanţă şi inovaţie în domeniul medical

3.Prof.Univ.Dr. Dana Pop – Premiul pentru educaţie şi cercetare în domeniul medical

4.Asociaţia Medicilor de Familie Cluj – Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală

5.Dr. Andrei Farcaş-Rotariu – Premiul pentru dezvoltarea specialităţii de Neurochirurgie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa

6.Dr. Bogdan Bumbu – Premiul pentru eficienţă financiară (cele mai mari venituri aduse SJUB)

7.Dr. Lucian Colţa – Premiul pentru cei mai mulţi pacienţi externaţi şi vindecaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa

8.Prof.Univ.Dr. Ioan Coman – Premiul pentru întreaga activitate medicală

9.Prof.Univ.Dr. Nicolae Crişan – Premiul pentru performanţă în chirurgia robotică

10.Prof.Univ.Dr. Marcel Tanţău – Premiul pentru excelenţă în medicină

11.Dorna Medical – Premiul pentru management şi dezvoltare medicală

12.Conf.Univ.Dr. Constantin Bodolea – Premiul pentru performanţă în gestionarea pandemiei de COVID-19

13.Dr. Adam Mariela – Premiul pentru întreaga activitate medicală, dăruire şi implicare în tratarea pacienţilor

14.As. Ursa Diana-Georgeta (asistent medical principal) – Premiul pentru Asistentul anului în cadrul SJUB

15.Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud – Premiul pentru contribuţia la dezvoltarea profesiunii medicale la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud

16. UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca – Premiul pentru implicare în gestionarea pandemiei COVID-19.

De asemenea, având în vedere evoluţia vizibilă pe care serviciile medicale au cunoscut-o în ultimii ani în judeţul nostru, Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a primit o plachetă pentru susţinerea investiţiilor în sănătate!

La evenimentul medical al anului în România au participat aproximativ 500 de persoane, acesta fiind organizat de publicaţia Ziar Medical, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud şi entităţi private din România şi străinătate.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, un exemplu

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a devenit un reper în ceea ce priveşte investiţiile în sănătate, în ultimii ani cea mai mare unitate medicală din judeţul Bistriţa-Năsăud trecând prin transformări ample, în urma atragerii a peste 45 de milioane de euro.

Dintre proiectele implementate, începând din 2017, amintim: reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea U.P.U.-S.M.U.R.D. (4,2 milioane euro), amenajarea Heliportului SMURD BN1 (1,5 milioane euro), creşterea eficienţei energetice a secţiilor externe de pe str. Alba Iulia (3.210.136 euro), construcţia unui Bloc Operator Centralizat modern (4,8 milioane euro), modernizarea Secţiei ATI (3 milioane euro), extinderea Secţiei Oncologie (500.000 euro), modernizarea secţiilor Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie (2,5 milioane euro), construirea şi dotarea unei noi secţii de chirurgie (1,7 milioane euro), modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Integrat (8 milioane euro).

De asemenea, în acest moment se află în derulare alte proiecte importante, precum: „Creşterea capacităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa de gestionare a crizei sanitare COVID-19″(7.835.278 de euro), „Creşterea eficienţei energetice a secţiilor externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa de pe str. Ghinzii nr. 26” (1.950.880,57 euro), „Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă şi cea propusă” (48 milioane euro), „Reabilitarea corpurilor de clădire (C2) şi (C7) – în care îşi desfăşoară activitatea Laboratorul TBC şi Arhiva Secţiilor externe ale SJU Bistriţa, strada Ghinzii nr. 26” (374.288 euro).

În perspectivă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa va implementa proiecte privind creşterea eficienţei energetice a sediului central de pe Bd. G-ral Grigore Bălan, alături de construirea Centrului de Radioterapie, extinderea şi modernizarea Secţiei Psihiatrie, modernizarea Secţiei de Pediatrie şi implementarea unui program de digitalizare, prin care se doreşte inclusiv asigurarea accesului la rezultate online.