TeraPlast: Cerere de finanțare

TeraPlast a depus o cerere de finanțare prin PNRR pentru un proiect de energie regenerabilă

  • Grupul are în vedere dezvoltarea unei noi centrale fotovoltaice
  • Centrala va avea o putere de circa 4,56 MWp și va contribui la reducerea emisiilor cu 3.200 tone CO2e anual
  • Valoarea investiției este de peste 19 milioane de lei
  • Perioada de implementare a investiției este de 12 luni

Bistrița, 22 iunie 2022

Grupul TeraPlast a depus o cerere de finanțare a proiectului „Înființare capacitate nouă de producție a energiei electrice din surse solare, cu instalații de stocare integrate, pentru autoconsumul TeraPlast SA” prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul vizează dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din parcul industrial din Sărățel. Investiția presupune construcția unei centrale fotovoltaice. Energia rezultată ar urma să fie utilizată în cadrul Grupului. Proiectul a fost depus în platforma PNRR, unde au fost depuse peste 650 de proiecte pentru energie regenerabilă.

”Acest proiect ambițios ne ajută să marcăm două puncte importante din strategia Grupului. Investiția este parte integrantă a programului nostru dezvoltare sustenabilă, de reducere semnificativă a amprentei de carbon, așa cum ne-am asumat. Proiectul de față contribuie la reducerea emisiilor anuale cu peste 3.200 tone CO2e (CO2 echivalent). În al doilea rând, producția de energie din surse regenerabile ne crește competitivitatea, prin reducerea unor costuri, și ne oferă o expunere mai mică la volatilitatea pieței de energie, într-un context complex cum este cel actual, care tinde să devină persistent. Vom continua să investim în acest gen de soluții și în viitor deoarece sunt beneficii reale atât pentru business, cât și pentru mediu” a afirmat Nicolae Roșu, director operațional al Grupului TeraPlast.

Proiectul este parte din bugetul de investiții al TeraPlast pentru 2022. Valoarea totală a proiectului depus trece de 19 milioane de lei. Investiția include o centrală fotovoltaică cu putere de circa 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de 3,8 MW.

Despre Grupul TeraPlast

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori Bucuresti și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al treilea an consecutiv.