”Vocea mea în Europa”

Elevi din județul Bistrița-Năsăud, la Școala de Vară „Vocea mea în Europa”

Stimularea participării civice în rândul tinerilor și sprijinirea dezvoltării abilităților acestora de comunicare, integrare soială și promovare a ideilor și valorilor în care ei cred coroborate cu apartenența noastră, a tuturor la marea famile europeană din care facem parte, au fost principalele beneficii ale participanților la Școala de vară „Vocea mea în Europa”, organizată la Oradea, în perioada 02 – 05 septembrie 2019.

Educația reprezintă standardul cel mai înalt în dezvoltarea unui copil, de aceea, investiția în educație reprezintă piatra de temelie în dezvoltarea unui tânăr. Răspunzând acestor nevoi, Centrul Europe Direct Bistrița, alături de Centrele Europe Direct din județul Argeș și municipiul București, au organizat, în perioada 02 – 05 septembrie 2019, Tabăra „Photovoice – Vocea mea în Europa”.

Având ca obiective dezvoltarea abilităților tinerilor în domeniul photovoice, a creativității, simțului artistic, aptitudinilor de comunicare și stimularea conștientizării tinerilor cu privire la stilul de viață local și totodată îmbrățișarea și integrarea în marea familie europeană,  acțiunea contribuie la promovarea diversității, identității locale, tradițiilor, solidarității și de asemenea la conștientizarea aportului Uniunii Europene la modernizarea și dezvoltarea calității vieții de zi cu zi a cetățenilor săi.

Ediția din acest an a adus împreună 24 de tineri din județele Bistrița-Năsăud, Argeș și București- câte 8 din fiecare județ, care au avut prilejul de a se iniția în arta photovoice, de a-și dezvolta abilitățile sociale prin implicarea în activități de echipă și de a cunoaște beneficiile îmbunătățirilor aduse orașului Oradea, locația centrală a activităților propusă în acest an, oraș dezvoltat cu sprijinul fondurilor europene.