Ziua Drepturilor Copilului

20 noiembrie, Ziua Mondială a Drepturilor Copilului

În acest an se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. În România, însă, de 30 de ani, mai există peste 300 de mii de copii  care merg la culcare flămânzi, care sunt în risc de abandon școlar, pentru că nu au bani de încălțăminte, uniformă sau rechizite, pentru că primarilor nu le pasă de educația si sanatatea copiilor noștri. În România, de 30 de ani, învățământul este gratuit doar pe hârtie.

Ceea ce depășește orice imaginație este cum poate România să mai tolereze încă agresiuni deosebit de grave la integritatea fizică și psihică a copiilor, cum este fenomenul traficului de minori, care a luat o amploare extrem de alarmantă. România ocupă primul loc în Europa în privința victimelor traficului de persoane! Mai mult, persoane dovedite a fi traficanți de minori ajung în funcții de demnitate publică, cum este și cazul deja celebrului consilier județean din Comisia de protecție a copiilor, din cadrul Consiliului Județean Vaslui.

Ca președintă a Comisiei pentru egalitatea de șanse din Camera Deputaților și membră în Comisia de anchetă pentru copiii dispăruți și traficați am solicitat de urgență schimbarea acestui personaj din Comisia de protecție a copiilor!

Judecătorii sunt mult prea îngăduitori cu prădătorii sexuali și dau pedepse cu suspendare. Este de neacceptat ca trei din patru cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt luate de judecători ca relații consimțite. Polițiștii și procurorii, cei care strâng dovezile, fac anchete superficiale din cauză că nu urmează o procedura clară in investigarea abuzurilor și in întocmirea dosarelor.

În luna iunie, statul român a arătat, încă o dată, cât de tolerant este cu abuzatorii sexuali. O adolescentă de 17 ani a depus plângere pentru că a fost violată de un bărbat de 45 de ani, dar nici polițiștii, nici procurorii nu au luat vreo măsură pentru protejarea victimei. Agresorul, un criminal în serie eliberat condiționat, a fost lăsat în continuare liber. La trei zile după ce fusese reclamat pentru viol, bărbatul a mers acasă la tânără și i-a dat foc. Ulterior, adolescenta de 17 ani a murit.

Am cerem de urgență oameni pregătiți pentru anchetarea agresorilor sexuali și un ghid standardizat de proceduri pe care să-l urmeze fiecare procuror și judecător. Fiecare abuz sexual împotriva unui minor ar trebui să fie anchetat de polițiști și procurori specializați, care să obțină condamnări dure pentru abuzatori. Instruirea specială a polițiștilor și procurorilor pentru anchetele cu minori trebuie să devină o prioritate.

În Parlament am votat deja pentru mărirea pedepselor. A fost deja introdusă în circuitul legislativ o modificare de lege pentru facilitarea procedurilor si pedepselor in anchetele cu minori din Codul penal și Codul de procedură penală.

Comisia de anchetă din Camera Deputaților din care fac parte va prezenta marți, 24 noiembrie în Parlament raportul cu neregulile și nevoile identificate, și în special cu soluțiile propuse autorităților:

  • educație pentru sănătate sexuală și prevenție obligatorie
  • cadru legislativ actualizat un acord cu normele europene
  • instruirea polițiștilor și a personalului de anchetă, a procurorilor și judecătorilor care tratează încă superficial problema copiilor dispăruți, agresiunile, abuzurile sexuale sau traficul de minori.

Multe măsuri din programul de guvernare USR PLUS au ca obiectiv asumat reducerea abandonului școlar și a sărăciei, asigurarea si respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor: dreptul la siguranță, la sănătate și, mai ales, dreptul la educație!

Asa cum va arăta Educația, asa va arăta și țara! Așa cum ne vom proteja azi copiii și femeile din grupurile vulnerabile, așa va arăta mâine acea societate.

Prof. Cristina Iurișniți,

Deputat USR în Parlamentul României

membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați