Ziua Persoanelor Vârstnice

“Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”

Ziua de 1 octombrie, desemnată din anul 1990 ca Zi Internaţională a Persoanelor Vârstnice, este o zi specială pentru noi toţi, tineri și vârstnici deopotrivă.

Îi onorăm, astăzi, pe părin­ţii, bunicii şi strӑbunicii noştri, cei care ne-au dat viaţă, ne-au înse­ni­nat copilăria, ne-au lumi­nat drumul spre ceea ce suntem astăzi şi care încă îşi fac griji pentru noi, oricât am fi de puternici.   

Ziua de astăzi nu este doar o sărbătoare a familiei, ci şi a comunităţii.

Respectul faţă de cei îm­povăraţi de ani stă scris în tradiţia poporului român.  Este datoria noastră morală să o transmitem mai de­parte.

Ziua Internaţională a Per­soanelor Vârstnice ne oferă prilejul de a ne exprima sincere sentimente de recunoştinţă şi respect faţă de cei care poartă pe chip înţelepciune şi lumină, iar în suflet putere și credință.

Prin serviciile oferite persoanelor vârstnice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, urmăreşte să promoveze  respectarea principiilor fundamentale ale drepturilor omului, respectarea demnităţii persoanelor vârstnice, prevenirea izolării acestora, lupta împotriva abuzului şi neglijării.

Cu tot respectul cuvenit și pentru tot ceea ce reprezentați pentru noi, vă transmitem urări de sănătate, liniște sufletească și viață lungă alături de cei dragi!

Conducerea DGASPC BN